Defileul Jiului

Parcul Național Defileu Jiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată în sud-vestul țării, pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara.

În arealul parcului se află Mănăstirea Lainici, o mănăstire ortodoxă de călugări construită în anul 1817. Lăcașul de cult poartă hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Aria protejată se află în extremitatea sudică a județului Hunedoara (pe teritoriile administrative ale orașelor Aninoasa, Petroșaniși Vulcan) și cea nordică a județului Gorj (pe teritoriul orașului Bumbești-Jiu și al comunei Schela) și este străbătută de drumul național DN66 care leagă municipiul Deva de orașul Filiași.

Parcul Național Defileul Jiului a fost declarat arie protejată în anul 2005, prin Hotărârea de Guvern Nr. 1581 din 8 decembrie(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 462/2001) și are o suprafață totală de 11.127 ha.

Parcul național se întinde în partea de vestică a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan (grupă muntoasă a Munților Retezat-Godeanu), la vest și Munții Parâng (ce aparțin grupei muntoase Parâng-Șureanu-Lotrului), la est; de-a lungul râului Jiu, între confluența Jiului de Est cu Jiul de Vest și confluența cu valea Sadului și reprezintă o zonă montană (cu stâncării, abrupturicalcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri), în arealul căruia sunt incluse rezervațiile naturale: Sfinxul Lainicilor (formațiune geologică megalitică de forma unui sfinx) și Stâncile Rafailă (arie protejată de interes geologic și peisagistic, pe al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni stâncoase alcătuite din roci metamorfice de structurășistoasă, cu inserții de cloritoid).

Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri ilirice de stejar cu carpen (Erythronio-Carpiniori), Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane și Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Meridionalilor.

Parcul este acoperit în proporție de peste 80% de păduri de fag (Fagus sylvatica) și gorun (Quercus petraea), în asociere cu carpen (Carpinus betulus) sau frasin (Fraxinus).Flora stratului ierbos are în componență peste 550 de specii cormofite și peste 140 de talofite (specii cu un singur tal, cu înmulțire prin spori). Fauna este bine reprezentată de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, pești și insecte.

Parcul național se suprapune sitului de importanță comunitară – Defileul Jiului (sit SCI), la baza desemnării căruia aflându-se câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); printre care șapte specii de mamifere: ursul brun (Ursus arctos, râsul (Lynx lynx), vidra de râu (Lutra lutra), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul comun (Myotis myotis), liliacul cu urechi de șoarece (Myotis blythii) și liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi); doi amfibieni: ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata) și tritonul cu creastă (Triturus cristatus); patru specii de pești: mreană vânătă (Barbus meridionalis), zglăvoacă (Cottus gobio), dunăriță (Sabanejewia aurata) și porcușorul de vad (Gobio uranoscopus); precum și opt specii de nevertebrate: gândacul sihastru (Osmoderma eremita), gândacul de apă (Rhysodes sulcatus), rădașca ( Lucanus cervus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo), croitorul cenușiu al stejarului (Morimus funereus), croitorul alpin (Rosalia alpina), gândacul roșu (Cucujus cinnaberinus) și racul de ponoare (Austropotamobius torrentium).

Alte specii faunistice (mamifere, reptile și amfibieni) semnalate în arealul sitului: capră neagră (Rupicapra rupicapra), cerb(Cervus elaphus), căprioară (Capreolus capreolus), pisică sălbatică (Felis silvestris), jder de copac (Martes martes), pârșul comun (Myoxus glis), pârșul de alun (Muscardinus avellanarius), șarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), șarpele de apă (Natrix tessellata), șopârla de zid (Podarcis muralis), șarpele orb (Anguis fragilis), broască-roșie-de-munte (Rana temporaria), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca râioasă brună (Bufo bufo), tritonul de munte (Triturus alpestris) sau salamandra de foc (Salamandra salamandra).

La nivelul ierburilor vegetează o plantă (aflată pe acceași anexă a Directivei Consiliului Europei – 92/43/CEE) din specia Tozzia carpathica, cunoscută sub denumirea populară de iarba-gâtului.

Accesul in defileul Jiului se face astfel:

  • Drumul european E79 pe ruta: Târgu Jiu – Bumbești Jiu.
  • Drumul european E79 pe ruta: Deva – Simeria – Călan – Hațeg – Pui – Băița – Petroșani

Sursa: ro.wikipedia.org

Peştera Bolii

Peștera Bolii este situata în partea de nord a orașului Petroșani, la 6 km de acesta, pe drumul care leagă Valea Jiului de Tara Hațegului, în locul unde se întâlnesc Munții Retezatului cu cei ai Sebeșului.

Numele peșterii vine probabil de la familia Bolia care a avut încă din secolul XV-lea proprietăți de pământ și păduri în zonă.

Peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza si 10 m înălțime. Galeria principala a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevărate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte si pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboară doar 3 m. La ieșirea din peșteră pârâul poarta numele de Galbina.

Peștera Bolii este o străpungere naturala accesibilă pe toata lungimea ei, una din putinele peșteri de acest fel din ţară.

Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonata până de curând când speologii locali de la Asociația Petroaqua, au trecut la reamenajare. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întregului gol subteran fără pericol.

Încă din perioada interbelica în cea mai mare sală a peșterii au fost organizate concerte muzicale. Sala a fost denumită Sala de concert şi dans ca urmare a acusticii deosebite de care a dat dovadă. În anul 2007 în ziua de 1 mai tot în spiritul tradiției s-au desfășurat manifestări artistice atât în interiorul peșterii cât şi în afara ei. In interiorul peșterii trăiesc 2 specii de lilieci.

„Imaginea  Maica Domnului si Pruncul in brate este o imagine pe care nu am crezut-o, decit ca fiind o pictura sau o sculptură în peretele lateral, însă mergând prin apa şi pipăind peretele, am realizat că este numai efectul acelui proiector cu lumina albastra, și sigur  inspirația divina a celui care a pus-o in valoare. Felicitări celui care a realizat acest efect, si celorlalți artiști in interioare de peșteră, care prin diverse efecte de lumină ne-au arătat frumuseți greu de perceput de un simplu privitor.” (citat de pe mecanturist.ro)

Peștera Bolii aparține ariei protejate a Parcului Natural Grădiștea Muncelului- Cioclovina cuprinzând 8 rezervații şi monumente ale naturii, dar şi monumente istorice precum: Cetatea Dacica Bănița sau Turnul Medieval de la Crivadia.

Ca rezervații şi monumente naturale trebuie amintite şi : Complexul carstic Ponorici – Cioclovina (Peștera Valea Stânii), Cheia si Peștera Sura Mare, Peștera Tecuri, fânețele Pui, locul fosolifer Ohaba Ponor, Cheile Crivadiei şi dealul şi Peștera Bolii.

Datorită golului subteran generos din interiorul grotei, germanii au ales filmarea câtorva scene pentru documentarul „Legenda Nibelungilor”

Stațiunea Parâng

Statiunea Parang este localizata la o altitudine de aproximativ 1800 metri, in partea estica a Defileului Jiului, la o distanta de aproximativ 5 km de Petrosani, in Muntii Parang, al caror potential turistic este deosebit de mare. Aceasta locatie a devenit in ultimii ani din ce in ce mai cunoscuta in randul turistilor, in special iubitori ai sporturilor de iarna, datorita prezentei partiilor moderne de care dispune.

Incepand cu anul 2009, Statiunea Parang a fost atestata ca statiune turistica de interes national, fiind una dintre cele mai importante de la noi din tara. Aceasta este amenajata cu cabane turistice si diverse constructii de odihna, care se bucura de un flux numeros de turistii, provenind nu numai din localitatile din Depresiunea Petrosani, ci si din localitati mai indepartate precum Deva,Hunedoara, Craiova, Timisoara si chiar Bucuresti. Accesul catre locatie se realizeaza pana inPetrosani pe drumul national DN66, de unde se va urma pentru inca 8 km drumul judetean DJ709 F pana in Zona Rusu. De aici, accesul catre zona alpina Parang se realizeaza printr-un telescaun, al doilea ca lungime din tara, dupa cel de la Borsa. Se poate urca si cu autoturismul pana in statiune, insa doar pe perioada verii.

Turistii sositi in Parang pot opta fie pentru o cazare la poalele statiunii, in zona Rusu, fie pentru o cazare la numeroasele cabane din zona alpina. Se afla aici Hotelul Rusu, ridicat in locul vechii Cabane Rusu, o constructie amenajata modern, ce dispune de o capacitate de 72 locuri de cazare.

Exista in statiunea montana Parang 6 partii: Partia A, Partia B, Partia Europarang, Partia Sub Telescaun,  Partia C, Partia Culoarul Porcului,  care ofera turistilor sositi aici in sezonul rece posibilitatea practicarii sporturilor de iarna. Partiile sunt amenajate atat pentru avansati, cat si pentru incepatori, fiind dotate cu telescaun, teleski si instalatii de nocturna. Desi este renumita in special pentru partii, practicabile in sezonul rece, statiunea se bucura de un aport important de turisti si in sezonul cald, in perioada caruia pot fi urmate numeroasele trasee marcate, ce conduc spre importante obiective turistice ale Parangului.

Dintre cele mai importante atractii de aici merita mentionate crestele montane abrupte si caldarile adanci in care s-au format mai mult de 40 de lacuri glaciare, supranumite perlele Parangului. Exista in Parang Rezervatia Geologica si Botanica Calcescu, unde se gasesc Lacul Calcescu,Lacul Pencu, Lacul Vidal sau Lacul Setea Mare. Alte lacuri glaciare importante din zona suntLacul Rosiile, cel mai adanc dintre cele existente in acesti munti, Lacul Iezerul Inghetat sauLacul Mija. O alta valoare turistica deosebita este conferita acestei zone de catre Defileul Jiului, una dintre cele mai impresionante despicaturi ale Carpatilor, cu peisaje inedite si cu bune posibilitati de desfasurare a drumetiilor montane sau a alpinismului.

Municipiul Petroşani – Date geografice

Relieful în teritoriul administrativ este extrem de denivelat, specific zonei montane, cu defilee pe traseele celor două Jiuri (Jiul de Est și Jiul de Vest). Masivele muntoase ce mărginesc depresiunea sunt: Vâlcan la sud, Retezat la nord, Parâng la est și Godeanu la vest, altitudinea maxima din zona fiind vârful Parângul Mare de 2.519 m. De-a lungul Jiului de Est s-a format o luncă și o terasă, aceasta din urmă având o suprafață netedă și fiind ușor fragmentată. Deoarece ocupă treapta intermediară dintre piemonturi și luncă ea a fost pusă în valoare prin culturile agricole și prin prezența în lungul acesteia a principalelor căi de comunicație.

Prin Petroșani trece Jiul de Est și cei patru afluenți ai săi: Maleia, Staicului, Slatinioara și Salatruc. Datorită precipitaților abundente pe suprafața Petroșaniului se găsesc numeroase ape subterane și izvoare.

Municipiul dintre munții Parâng, Godeanu, Retezat și Vâlcan, întrunește caracterele unui bazin geologic binedefinit, ale uni bazin hidrografic, și ale unei depresiuni morfologice și geografice în general.

După forma și poziția pe care o deține în ansamblul reliefului, Municipiul Petroșani, se înscrie în acel uriaș culoar longitudinal, care împarte Carpații Meridionali. Acesta este un culoar depresionar cu accentuări puternice regionale, care ține nu numai de modelarea târzie a Carpaților Meridionali, ci și de însăși structura lor și de definirea tectonică a acestei unități în diferite etape geologice.

Prima schițare a bazinului în care se gasește și Muncipiul Petroșani, ține încă din faza orogenică mezocretacică a șariajului carpatic, dar numai cu multe milioane de ani mai târziu, în oligocen, s-a produs scufundarea și invazia mării prin care începe ciclu de sedimentare din acest bazin.

Cele mai vechi depozite cu care a început umplerea bazinului sunt alcătuie din conglomerate cu ciment argilos roșu. Fragmentele de roci cristaline și dispunerea lor într-o stratificație torențială constituie un prețios indicu pentru aspectul general al regiunii din acea epocă. Munții din jur formau în marea oligocenă un adevărat arhipelag suspus unei eroziuni active. Apele scurte și repezi brăzdând insulele arhipelagului au transportat aluviunile grosiere, care, depuse pe fundul mării, au devenit conglomeratele scoase la zi de eroziune pe laturile de sud si de vest ale bazinului. Trecerea de la oligocen la miocen a însemnat nu numai o domolire a intensității sedimentării și schimbării naturii formațiunilor (o alternanță de marne și argile) dar și începutul unei faze de depunere de o importanță deosebită pentru această regiune.

În noul orizont marno-argilos, care avea o grosime de aproximativ 300m și care a fost depus în cu totul alte condiții , au apărut numeroase intercalații de gresii, șisturi, cărbunoase și cărbuni, ceea ce atestă o regiune liniștită sub aspectul frământărilor din lăuntrul scoarței și un climat cald, favorabil dezvoltării unei vegetații luxuriante, din care s-au putut forma cărbunii. În orizonturile de cărbuni s-au găsit resturi din trunchiri de Sequoia, Nuc, Ulm. Cărbunii de aici s-au mai format și din frunzișurile și trunchiurile unor arbori care cresc azi numai în locurile cu climat cald, precum Scorțișoara și Dafin-ul. Sedimentarea din solul bazinului Petroșani a continuat până la sfârșitul terțiarului. În această perioadă s-au depus bancuri puternice de conglomerate în alternanță cu gresii și nisipuri, dar și pietrișuri sau bolovănișuri cu stratificație torențială. Dintre toate aceste sedimente depuse în bazinul Petroșani, numai orizontul considerat de trecere de la oligocen la miocen conține strate de cărbune.

Geologul Nicolae Oncescu consideră că formarea succesivă a stratelor de cărbunii s-a produs astfel: „ Alternanța frecventă de starte marine, formate din gresii și marne, cu strate laguanre propriu-zise, reprezentate prin roci bituminoase și cu depozite de apă dulce, reprezentate prin cărbuni, ne permit să deosebim mumeroasele cicluri de sedimentare, datorate unor mișcări eustatice ale bazinului. Într-un astfel de ciclu s-au format la început depozite marine, uneori conglomeratice, apoi depozite lagunare cu șisturi bituminoase, ciclul încheindu-se cu o fază de apă dulce în timpul căreia s-a stabilit în bazin o turbărie din care a ieșit un strat de cărbune”.

Datorită încetiniri și staționări ritmice de scufunadre a bazinului, s-au format mai multe orizonturi de cărbuni, foarte inegal dezvoltate și neuniform incarbonizate.Calitatea cărbunelui din subsolul Petroșaniului se datorează condiților tectonice din ultima parte a terțialului. Astfel, deoarece mișcările tectonice au fost foarte puternice, cărbunele din Petroșani prezintă calitați superioare. Prin grăbire procesului de incarbonizare, cărbuni au căpătat calități de o deosebită importanță industrială(cocsifică și distilă). Depresiunea, în timpul existenței ei ca golf, al mării terțiare a suferit o afundare lentă, ea neputând sa fie umplută cu sedimente pentru a devenii uscat. În pliocen s-a produs procesul de colmatare, iar depresiunea a devenit uscat. Acest uscat a fost antrenat în mișcările de înălțare în bloc al întregului lanț Carpatic. După exondare apele, au început să erodeze relieful, pe care înainte au contribuit la formarea lui. Odată ce apele au început să erodeze relieful acestea au înlăturat stratele unul după altul,iar în văile lor au format defilee. Existența unei succesiuni de roci cu comportare diferită la eroziune a permis sculptarea unor forme interesante (pereți abrupți, țancuri) care întăresc pitorescul regiunii.

Solul Depresiunii Petroșani se încadrează în grupa solurilor automorfe și hidromorfe, din care cele mai răspândite sunt cele silvestre podzolite brune și brune galbui.

 

Municipiul Petroșani – Climă

Forma alungită a orașului, cât și izolarea lui de către munții înalți, are o mare influență asupra aspectelor climatice, deoarece circulația maselor de aer se face de la nord la sud, prin spărtăturile transversale Bănița-Merișor și Surduc-Lainici. Munții stopează deplasarea maselor de aer, astfel că adăpostul oferit de ei împiedică primenirea aerului din depresiune. Datorită acestui lucru și a industrializării, străziile, copacii și iarba din oraș au căpătat un aspect specific marilor regiuni carbonifere. Peisajul orașului poate fi comparat cu cel din bazinul Ruhr, atunci când ceața acoperă orașul și stagnează sub protecția culmilor din jur.

În Petroșani mai are loc un fenomen termic interesant, cel de invesiune termică. Acest proces poate fi descris ca niște stagnări și răciri ale aerului alunecat de pe înălțimile munților spre oraș. Sub influența acerstor stagnări și răciri , cele mai coborâte temperaturi depășesc minus 30 °C(-31,4 °C la 14. Ianuarie 1893), în timp ce la stația Parâng sitauată cu 900-1000m mai sus , cele mai coborâte temperaturi nu au depășit – 24 °C. Astfel gerurile sunt mai puternice în Petroșani decât pe înălțimile din jur, dar nu și mai lungi. Deși în Parâng se resimte o domolire a gerurilor, asta nu înseamna că durata acestora se reduce, căci ziele considerate geroase , cu temperaturi de sub -10 °C sunt mai numeroase pe munte decât la Petroșani, unde se produc răciri accentuate prin radiație. Tot datorită adunării aerului rece, putem să întâlnim în luna mai brume și zile cu înghețuri de primăvară.

Prin poziția sa geografică și altitudine, climatul Petroșaniului ar trebui să fie submontan, însă dacă ne luăm după temperatura lunii celei mai calde(Iulie cu media de 16,7 °C) și media temperatui anuale(6,8º) el se aproprie mai mult de cel montan de altitudine joasa. Mediile lunii Iulie sunt cu 3-4 °C mai mari, iar cele anuale cu 2-3 °C, decât zonele cu un climat submontan. Zilele călduroase cu media temperaturilor peste 10 °C este mai redus la Petroșani decât în alte regiuni considerate mai reci, iar numarul zilelor de vară cu temperatura de peste 25 °C este de 50 zile. Media precipitaților medii anuale este de 700-800 mm/an.

Zilele cu nebulozitate ridicată ajung la peste 200 pe an. Datorită faptului că activitatea industrială este intensă și atmosfera mai poluată, ploile au o frecventă mare. Particulele de praf și fum funcționează ca nuclee de condensare, astfel toamna cețurile și burnițele sunt deosebit de frecvente.

Petroșaniul are o floră de tip central-europeană cu elemente arcto-alpine, în părțile înalte ale munților și infiltrații mediteraniene în zonele mai joase și cu condiți ecologice speciale mai ales pe calcare.

Vegetația este diversă: pâlcurile de anini și zăvoaiele din lungul apelor, nu rareori învecinate cu cătinișuri zburlite și tufișuri de zmeură, până la făgetele de pe versanți și cu pădurile de rășinoase de deasupra lor. Cea mai mare pondere în vegetația Petroșaniului este ocupată de pădurile de foioase (gorun, cer și fag) și de pajiști. Pădurile de fag în amestec cu rășinoasele (brad, molid) le întalnim pe versanții munțiilor, tot aici gasindu-se și pajiști alpine.

Fauna este alcătuită din specii de pădure cum sunt cerbul, ursul, căprioara la care se mai adaugă viezurele, vulpea, lupul, râsul, ierunca, cocoșul de munte și altele.

Domeniul alpin este populat de elemente tipice precum capra neagră, vulturul sur, acvila,etc. Apele de munte au fost colonizate cu păstrăvul indigen care trăiește alături de alte specii precum lipanul și scobarul.

Muzeul Mineritului

Sediul Muzeului Mineritului din Petrosani se afla intr-o cladire monument istoric de categoria B,  inclusa in Lista Monumentelor Istorice din Romania (LMI 2010) la pozitia nr. 394, avand codul HD-II-m-B-03409, sub denumirea „Primul sediu al S.A.R. Petrosani, azi Muzeul Mineritului”, fiind datata in 1920.

Binecunoscutul Muzeu al mineritului din Petrosani a fost înfiintat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara cu numarul 750 din 4 august 1961. Primul sediu al muzeului a fost pe strada Ion Creanga la nr.1 într-o casa situata pe suprafata actualului Parc Central, peste drum de Casa de Cultura . În perioada 1961-1966 activitatea s-a desfasurat în aceasta cladire, care a avut mai mult rol de depozit, spatiul expozitional fiind foarte mic.

Conform pezentarii facute de Dl. istoric Puscasu Dumitru Ioan:

Prima expozitie organizata de institutia proaspat înfiintata, aflata sub conducerea primului director, profesor Nicolae Cerchez, a fost dedicata Revolutiei Cubaneze si a avut loc în sala Teatrului de Stat (este vorba de teatrul vechi din colonie).

În vara anului 1964 la conducerea muzeului este numit profesorul Ion Poporogu care pâna atunci activase ca profesor la Liceul Teoretic.

Anul 1966 aduce mutarea muzeului în actualul sediu. Amenajarea muzeistica in cladire si in aer liber a fost realizata de cooperativa „Decorativa” din Bucuresti, firma specializata in amenajari expozitionale.

Din anii 1965-67, cladirea a inceput sa functioneze drept „Muzeul al mineritului”, gazduind o colectie muzeala ce prezinta piese care atesta istoria mineritului din Valea Jiului: documente originale, fotocopii, schite, aparate, utilaje miniere, insigne, evolutia tehnicii miniere in Valea Jiului reprezentata prin unelte si masini alaturi de diferite aparate de profil, precum si obiecte specifice vietii din regiune. De asemenea, colectia muzeala cuprinde o sectiune de geologie, reprezentata prin roci si fosile vegetale si animale.

În anul 1970 pe data de 18 octombrie, în salile Muzeului Mineritului se înfiinta prima Sectie Numismatica din România.

În anii care au urmat Muzeul Mineritului a fost condus pe rând de domnii profesori Cornel Platon (1977-1978) si Dumitru Peligrad (1978-1993), iar anul 1993 îl aduce la conducerea Muzeului pe ing. Gheorghe Poncis. Între anii 1996-1998 a fost o perioada cu caracter pur administrativ, când s-a facut reparatia capitala a cladirii muzeului..

In  timp, muzeul a devenit o institutie integrata in circuitul cultural din tara si strainatate. La 4 august 2011, s-au sarbatorit 50 de ani de existenta si muzeul a ajuns sa adaposteasca peste 4.000 de exponate specifice. Conform Legii Muzeelor si a Colectiilor Publice nr. 311/2003, actualizata in 2012, si a Normelor de Clasificare publicate in Monitorul Oficial in 2007, institutia din Petrosani reprezinta un muzeul de stiinta si tehnica, de importanta locala, care detine in patrimoniul sau muzeal, bunuri culturale mobile, reprezentative in plan local.

Muzeul a fost si gazda a nenumarate expozitii care s-au diversificat comparativ cu anii trecuti trecând treptat de la arta plastica – fara însa a o neglija – la numismatica, expozitii de tehnica miniera, turism, arta fotografica, fotografii de epoca ale oraselor miniere etc.

Muzeele si colectiile publice, indiferent de constituire si de forma de proprietate si administrare a patrimoniului muzeal, functioneaza in concordanta cu normele metodologice privind muzeele si colectiile publice, elaborate de Ministerul Culturii si Cultelor, cu avizul Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor, si aprobate prin ordin al Ministrului Culturii si Cultelor.

 

Program de functionare:

 

  • Luni: inchis
  • Marti – Vineri: 9.00 – 16.00
  • Sambata – duminica, orele 9.00 – 15.00

Pret bilete:

  • adulti: 3 lei
  • copii, studenti: 1,5 lei

Cetatea Băniţa

Pe teritoriul localitatii Băniţa se gaseste Cetatea geto-dacică Băniţa, una din cele mai spectaculoase cetati dacice, datand din timpul lui Burebista. Cetatea a fost refacuta in timpul domniei lui Decebal, dar in urma razboaielor daco-romane a fost distrusa. A fost construita in limita de vest a bazinului Vaii Jiului, in zona cea mai inalta din Dealul Bolii.

Datorita amplasamentului, cetatea oferea siguranta. De pe drum, cetatea dacica pare doar o stanca, ce nu-si dezvaluie comorile ascunse. Aflata intre trei dealuri, aceasta bloca accesul spre Sarmizegetusa Regia in sud, fiind apropiata de ruta care trecea din Carpati spre Pasul Valcan si Merisor. Sistemul de aparare este unul unic, zidurile de incinta, turnurile si platformele pentru lupta sunt amplasate in trepte datorita pantelor foarte abrupte si a lipsei suprafetelor plate. Datorita acestui fapt, constructorii au facut lucrari pentru nivelarea zonei.

Situata la o altitudine de peste 900 de metri, cetatea a fost descoperita in perioada 1961 – 1962, cand a avut loc singura cercetare referitoare la acest obiectiv de mare importanta istorica. Fiind situata pe o stanca foarte abupta si izolata, cu o panta de aproximativ 250-300 de metri, accesul era aproape imposibil; doar prin partea nordica se putea ajunge la cetate, unde intrarea era marcata de o poarta si de o scara monumentala cu lungimea de 45 de metri.

In interiorul cetatii se poate observa un spatiu de aparare si de locuire, situat pe cele trei terase realizate sub actiunea de nivelare. Doua canale taiate in piatra drenau excesul de apa care ajungea in zona fortificatiei.
Cetatea de la Banita a reprezentat un punct principal in sistemul de fortificatii si de aparare dacice. Potrivit istoricilor, sistemul de fortificatii era realizat dintr-un zid de aparare realizat din piatra de calcar fasonata, un val format din pamant si piatra si platforme de lupta. In punctul cel mai inalt al cetatii s-a construit un turn-locuinta.

In interiorul Cetatii Banita au fost gasite numeroase cantitati de unelte, ceramica si tipare pentru turnat obiecte de metal, dar si un sanctuar descoperit in afara zonei fortificate, ce a fost studiat de arheologi. Acestia au afirmat ca rolul cetatii era unul militar. In urma distrugerii cetatii, armata romana a avansat spre Sarmizegetusa Regia. Acest lucru a fost atestat de existenta castrelor descoperite la Jigonul Mare si Comarnicel.

Cetatea Banita a fost declarata patrimoniu cultural UNESCO si ar putea fi amenajata in cazul in care Consiliului Judetean Hunedoara va reusi sa o preia. Cetatea poate fi accesata urmand drumul european E79, iar turistilor care ajung in aceasta zona, le este recomandata vizitarea Rezervatiei Gradistea Muncelului, din care fac parte Cetatea Dacica Bolii, Canioanele de la Crivadia si Pestera Bolii.

Sursa: www.vatra-daciei.ro

Peştera Bolii KO

Peștera Bolii este situata în partea de nord a orașului Petroșani, la 6 km de acesta, pe drumul care leagă Valea Jiului de Tara Hațegului, în locul unde se întâlnesc Munții Retezatului cu cei ai Sebeșului.

Numele peșterii vine probabil de la familia Bolia care a avut încă din secolul XV-lea proprietăți de pământ și păduri în zonă.

Peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza si 10 m înălțime. Galeria principala a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevărate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte si pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboară doar 3 m. La ieșirea din peșteră pârâul poarta numele de Galbina.

Peștera Bolii este o străpungere naturala accesibilă pe toata lungimea ei, una din putinele peșteri de acest fel din ţară.

Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonata până de curând când speologii locali de la Asociația Petroaqua, au trecut la reamenajare. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întregului gol subteran fără pericol.

Încă din perioada interbelica în cea mai mare sală a peșterii au fost organizate concerte muzicale. Sala a fost denumită Sala de concert şi dans ca urmare a acusticii deosebite de care a dat dovadă. În anul 2007 în ziua de 1 mai tot în spiritul tradiției s-au desfășurat manifestări artistice atât în interiorul peșterii cât şi în afara ei. In interiorul peșterii trăiesc 2 specii de lilieci.

„Imaginea  Maica Domnului si Pruncul in brate este o imagine pe care nu am crezut-o, decit ca fiind o pictura sau o sculptură în peretele lateral, însă mergând prin apa şi pipăind peretele, am realizat că este numai efectul acelui proiector cu lumina albastra, și sigur  inspirația divina a celui care a pus-o in valoare. Felicitări celui care a realizat acest efect, si celorlalți artiști in interioare de peșteră, care prin diverse efecte de lumină ne-au arătat frumuseți greu de perceput de un simplu privitor.” (citat de pe mecanturist.ro)

Peștera Bolii aparține ariei protejate a Parcului Natural Grădiștea Muncelului- Cioclovina cuprinzând 8 rezervații şi monumente ale naturii, dar şi monumente istorice precum: Cetatea Dacica Bănița sau Turnul Medieval de la Crivadia.

Ca rezervații şi monumente naturale trebuie amintite şi : Complexul carstic Ponorici – Cioclovina (Peștera Valea Stânii), Cheia si Peștera Sura Mare, Peștera Tecuri, fânețele Pui, locul fosolifer Ohaba Ponor, Cheile Crivadiei şi dealul şi Peștera Bolii.

Datorită golului subteran generos din interiorul grotei, germanii au ales filmarea câtorva scene pentru documentarul „Legenda Nibelungilor”

Vârfuri în Parâng

În vastul spaţiu al munţilor dintre JIU şi OLT, Munţii Parângului, ce ocupă o suprafaţă de 1100 kmp, sunt cei mai înalţi, cei mai stâncoşi şi  cei mai impunători.

O latură generală a celui mai dezvoltat grup al Carpaţilor Meridionali, cel al munţilor dintre JIU şi OLT, se aseamănă unei uriaşe palme cu degetele resfirate, în care podul palmei,  amplasată in partea de sud – vest este masiva cetate de piatră a Parângului, iar degetele, Muntii Şurianu, Lotrului, Latoriţei, şi Căpăţânii, ce se resfiră spre nord, nord – est şi spre est.

Acest uriaş  „pod al palmei” are o formă poligonală , cu axa spre nord – sud  lungă de aproximativ 33 km. şi axa est – vest  având o lungime de aproximativ  33 km. şi cu axa est – vest având o lungime de aproximativ 32 km. Marele nod geografic la care se înâlnesc cei cinci masivi muntoşi  este Coasta lui Rus ( 2301 m ), triconfiniu între bazinele Jiului, Lotrului şi Gilortului.

Spre nord – vest Munţii Parângului, ca un imens meterez domină Depresiunea  Petroşani . Spre nord Valea Jieţului îl desparte de Munţii Şurianu şi Valea Lotrului de munţii cu acelaş nume.

Spre nord – est   se învecinează cu Munţii Latoriţei, iar spre est  Valea Olteţului îl desparte de Munţii Căpăţânii. Spre sud, Munţii Parângului sunt delimitaţi de Depresiunea Subcarpatică a Olteniei printr-o zonă de tranziţie extinsă pînă la aliniamentul Bumbeşti – Crasna – Novaci – Polovraci.

Din punct de vedere geologic, în Munţii Parângului se întâlnesc principalele unităţi structurale  din Carpaţi Meridionali: domeniile Getic şi Danubian .  Pânza Getică, puţin răspândită în Parâng este întâlnită în  partea de nord – vest şi nord – est, fiind reprezeentată prin roci puternic  metamofozate – gnaise, cuarţi – feldspatice, paragnaise, amfibolite, mica şisturi metadiorite.

Unitatea Danubiană extinsă pe cea mai mare suprafaţă a Munţilor Parâng, cuprinde şisturi cristaline de epizonă, deci mica şisturi, şisturi, foarte strâns asociate cu roci granitice.

Cercetările geologice au dovedit că Munţii Parâng, datorită mişcărilor verticale ale scoarţei Terei, sau înălţat peste 1300 m. În cuaternar   când munţii înalţi  şi continentele nordice erau stăpânite de marile glaciaţiuni, şi pe vârfurile Parângului dominau gheţarii. Urmele acestor gheţari se pot observa şi astăzi, după zeci de mii de ani –  uriaşe circuri glaciare, văi de origine glaciară, clar conturate, cu pereţi aproape verticali şi fundul netezit,  cu blocuri eratice.

Căldările Parângului adăpostesc aproape 40 de lacuri de origine glaciară dintre ele Oglinda Mândrei, Mija, Roşiile sau Câlcescu fiind de o frumuseţe tulburătoare, acest masiv situîndu – se pe locul trei din acest punct de vedere în ierarhia Carpaţilor Româneşti.

Axul orografic major al munţilor Parâng o formează o culme principală, jalonată de vârfurile Parângul Mic (2074 m), Cârja (2405 m), Stoieniţa (2421 m), Gemănarea (2426 m), Parângul Mare (2519 m) Setea Mică (2278 m ), Setea Mare (2365 m), Mohorul (2337 m), Urdele (2228 m), Păpuşa (2136 m), Cioara (2123 m), Micaia (2170 m), orientându-se în mare parte, de la vest spre est, dar descriind în partea vestică două arcuri cu concavitatea spre nord, culmea menţinându-se  pe o distanţă de peste 40 km. la o altitudine de peste 2000 m. Prin altitudinea lor  maximă  Vf. Parângul Mare  ( 2519 m),  – Munţii Parângului, ocupă locul al doilea în ierarhia Carpaţilor Româneşti, după Munţii Făgăraş.
In afara de culmea  principală se mai evidenţiază  o serie de  ramificaţii sudice, culmi prelungi. O riguroasă  ramificaţie începe chiar în vf. Parângul Mare, prin vârful Mândra (2360 m) la vârful Moliduşul ( 1758 m) de aici se desface, asemenea unui trident în alte culmi, întinse intre Gilort şi Jiu. Din apropierea vârfului Mândra, o altă culme se  întinde spre sud – vest, prin vârful Ţapul ( 2010 m) şi vârful Recii ( 1468 m )

Flora şi fauna Parângului sunt cele specifice munţilor înalţi. În căldările glaciare se întâlnesc întinse covoare de jnepeni , mari suprafeţe acoperite cu smârdar ( Rhododendron Kotschyi) şi merişor ( Vacciinium Uliginosum ). Pe Valea Latoriţei creşte un viguros arboret de larice ( Larix decidua ), iar pe calcarele din muntele Găuri apare şi floarea de colţ ( Leonthopodium alpinum ).- Capra neagra ( Rupicapra rupicapra ) este întâlnită frecvent în Parâng, iar lupul ( Canis lupus ) si Ursul ( Ursus avetos) nu se sfiesc să -şi facă apariţia  mai ales vara, prin preajma stânelor, In lacurile Roşiile ( 1980  m. 33,76 ha. ) şi Câlcescu ( 1935 m. alt. 3,02 ha.), Mija ( 1980 m. alt. 0.8 ha. ), Mândra ( 2184 m.alt, 1,12 ha. ) şi în văile superioare ale defileului Lotrului, Olteţului şi Gilortului, trăieşte păstrăvul  (Salmo truta fario)

Iezerul Câlcescu şi imprejurimile sale constituie o rezervaţie naturală complexă, denumită  ” Complexul glaciar Câlcescu ” destinată  să protezeje elementele geologice, floristice şi peisagistice, specifice acestei zone de o rară frumuseţe şi săbăticie.

Munţii Parâng se află in apropierea căii ferate Simeria – Petroşani – Tîrgu – Jiu şi a drumului naţional DN 66 ( Simeria – Petroşani – Tg. Jiu ), DN 67 Drobeta Turnu Severin – Tg, Jiu – Râmnicul Vâlcea ), DN 67C ( Bumbeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Oaşa – Sebeş ). Acest drum cunoscut ca TRANSALPINA este un  drum naţional care atinge cota cea mai înaltă în tranversarea Carpaţilor Româneşti  (Şaua Urdele 2141 m). In interiorul masivului pătrund şosele secundare sau drumuri forestiere, unele dintre ele accesibile şi autoturismelor, pe văile Jieţului (de la Cotul  Jieţului ), Sadului, (din Livezeni) Polatiştei (din Gura Polatiştei ) Alunului (din Arseni ), Crasnei (din Crasna ),  Bahniţei ( din Săcelu), Gilortului (din Novaci ).

Reţeaua de poteci turistice marcate din Munţii Parângului cuprinde 18  trasee repartizate omogen pe toată suprafaţa masivului, cu diverse grade de dificultate. Este recomandabil să faceţi plimbări numai în compania ghizilor montani foarte bine pregătiţi.

Sursa: www.czearad.ro

Defileul Jiului

Parcul Național Defileu Jiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată în sud-vestul țării, pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara.

În arealul parcului se află Mănăstirea Lainici, o mănăstire ortodoxă de călugări construită în anul 1817. Lăcașul de cult poartă hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Aria protejată se află în extremitatea sudică a județului Hunedoara (pe teritoriile administrative ale orașelor Aninoasa, Petroșaniși Vulcan) și cea nordică a județului Gorj (pe teritoriul orașului Bumbești-Jiu și al comunei Schela) și este străbătută de drumul național DN66 care leagă municipiul Deva de orașul Filiași.

Parcul Național Defileul Jiului a fost declarat arie protejată în anul 2005, prin Hotărârea de Guvern Nr. 1581 din 8 decembrie(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 462/2001) și are o suprafață totală de 11.127 ha.

Parcul național se întinde în partea de vestică a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan (grupă muntoasă a Munților Retezat-Godeanu), la vest și Munții Parâng (ce aparțin grupei muntoase Parâng-Șureanu-Lotrului), la est; de-a lungul râului Jiu, între confluența Jiului de Est cu Jiul de Vest și confluența cu valea Sadului și reprezintă o zonă montană (cu stâncării, abrupturicalcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri), în arealul căruia sunt incluse rezervațiile naturale: Sfinxul Lainicilor (formațiune geologică megalitică de forma unui sfinx) și Stâncile Rafailă (arie protejată de interes geologic și peisagistic, pe al cărei teritoriu se află mai multe formațiuni stâncoase alcătuite din roci metamorfice de structurășistoasă, cu inserții de cloritoid).

Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum, Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri ilirice de stejar cu carpen (Erythronio-Carpiniori), Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane și Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Meridionalilor.

Parcul este acoperit în proporție de peste 80% de păduri de fag (Fagus sylvatica) și gorun (Quercus petraea), în asociere cu carpen (Carpinus betulus) sau frasin (Fraxinus).Flora stratului ierbos are în componență peste 550 de specii cormofite și peste 140 de talofite (specii cu un singur tal, cu înmulțire prin spori). Fauna este bine reprezentată de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, pești și insecte.

Parcul național se suprapune sitului de importanță comunitară – Defileul Jiului (sit SCI), la baza desemnării căruia aflându-se câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); printre care șapte specii de mamifere: ursul brun (Ursus arctos, râsul (Lynx lynx), vidra de râu (Lutra lutra), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul comun (Myotis myotis), liliacul cu urechi de șoarece (Myotis blythii) și liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi); doi amfibieni: ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata) și tritonul cu creastă (Triturus cristatus); patru specii de pești: mreană vânătă (Barbus meridionalis), zglăvoacă (Cottus gobio), dunăriță (Sabanejewia aurata) și porcușorul de vad (Gobio uranoscopus); precum și opt specii de nevertebrate: gândacul sihastru (Osmoderma eremita), gândacul de apă (Rhysodes sulcatus), rădașca ( Lucanus cervus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo), croitorul cenușiu al stejarului (Morimus funereus), croitorul alpin (Rosalia alpina), gândacul roșu (Cucujus cinnaberinus) și racul de ponoare (Austropotamobius torrentium).

Alte specii faunistice (mamifere, reptile și amfibieni) semnalate în arealul sitului: capră neagră (Rupicapra rupicapra), cerb(Cervus elaphus), căprioară (Capreolus capreolus), pisică sălbatică (Felis silvestris), jder de copac (Martes martes), pârșul comun (Myoxus glis), pârșul de alun (Muscardinus avellanarius), șarpele de alun (Coronella austriaca), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șopârlă de câmp (Lacerta agilis), gușter (Lacerta viridis), șarpele de apă (Natrix tessellata), șopârla de zid (Podarcis muralis), șarpele orb (Anguis fragilis), broască-roșie-de-munte (Rana temporaria), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca râioasă brună (Bufo bufo), tritonul de munte (Triturus alpestris) sau salamandra de foc (Salamandra salamandra).

La nivelul ierburilor vegetează o plantă (aflată pe acceași anexă a Directivei Consiliului Europei – 92/43/CEE) din specia Tozzia carpathica, cunoscută sub denumirea populară de iarba-gâtului.

Accesul in defileul Jiului se face astfel:

  • Drumul european E79 pe ruta: Târgu Jiu – Bumbești Jiu.
  • Drumul european E79 pe ruta: Deva – Simeria – Călan – Hațeg – Pui – Băița – Petroșani