Date geografice
Relieful în teritoriul administrativ este extrem de denivelat, specific zonei montane, cu defilee pe traseele celor două Jiuri (Jiul de Est și Jiul de Vest). Masivele muntoase ce mărginesc depresiunea sunt: Vâlcan la sud, Retezat la nord, Parâng la est și Godeanu la vest, altitudinea maxima din zona fiind vârful Parângul Mare de 2.519 m. De-a lungul Jiului de Est s-a format o luncă și o terasă, aceasta din urmă având o suprafață netedă și fiind ușor fragmentată. Deoarece ocupă treapta intermediară dintre piemonturi și luncă ea a fost pusă în valoare prin culturile agricole și prin prezența în lungul acesteia a principalelor căi de comunicație.
Climă
Forma alungită a orașului, cât și izolarea lui de către munții înalți, are o mare influență asupra aspectelor climatice, deoarece circulația maselor de aer se face de la nord la sud, prin spărtăturile transversale Bănița-Merișor și Surduc-Lainici. Munții stopează deplasarea maselor de aer, astfel că adăpostul oferit de ei împiedică primenirea aerului din depresiune. Datorită acestui lucru și a industrializării, străziile, copacii și iarba din oraș au căpătat un aspect specific marilor regiuni carbonifere. Peisajul orașului poate fi comparat cu cel din bazinul Ruhr, atunci când ceața acoperă orașul și stagnează sub protecția culmilor din jur.
Scurt istoric
Primele semne ale prezenţei oamenilor pe aceste meleaguri se găsesc încă din epoca paleoliticului, şi mai apoi, a păstorilor din vremea dacilor liberi, dar primii locuitori ai aşezării de azi pot fi consideraţi 20 de iobagi din localitatea Petros, colonizaţi în Petroşeni în anul 1640.
Povestea oficială a Petroşaniului începe în anul 1788, când numele localităţii este consemnat în cartea „Călătorie de la Postdam la Constantinopol”, a ofiţerului prusac Gotze. Abia în 1818 numele localităţii Petroşani este menţionat în acte oficiale, odată cu recensământul care atestă prezenţa a 233 de locuitori, a căror ocupaţie principală era păstoritul.