Peştera Bolii

Peștera Bolii este situata în partea de nord a orașului Petroșani, la 6 km de acesta, pe drumul care leagă Valea Jiului de Tara Hațegului, în locul unde se întâlnesc Munții Retezatului cu cei ai Sebeșului.

Numele peșterii vine probabil de la familia Bolia care a avut încă din secolul XV-lea proprietăți de pământ și păduri în zonă.

Peștera începe acolo unde Pârâul Jupâneasa se pierde în pachetul de calcarele jurasice printr-un portal spectaculos de 20 m la baza si 10 m înălțime. Galeria principala a peșterii este în general de mari dimensiuni, pe alocuri lărgindu-se în adevărate săli spațioase. Formațiuni de scurgere apar în locurile înalte si pe tavanul galeriei. Pe o lungime de 466 m galeria coboară doar 3 m. La ieșirea din peșteră pârâul poarta numele de Galbina.

Peștera Bolii este o străpungere naturala accesibilă pe toata lungimea ei, una din putinele peșteri de acest fel din ţară.

Prin anii ´60 peștera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu dar ele au fost distruse în timp. Peștera a fost abandonata până de curând când speologii locali de la Asociația Petroaqua, au trecut la reamenajare. Au fost montate podețe care ușurează parcurgerea întregului gol subteran fără pericol.

Încă din perioada interbelica în cea mai mare sală a peșterii au fost organizate concerte muzicale. Sala a fost denumită Sala de concert şi dans ca urmare a acusticii deosebite de care a dat dovadă. În anul 2007 în ziua de 1 mai tot în spiritul tradiției s-au desfășurat manifestări artistice atât în interiorul peșterii cât şi în afara ei. In interiorul peșterii trăiesc 2 specii de lilieci.

„Imaginea  Maica Domnului si Pruncul in brate este o imagine pe care nu am crezut-o, decit ca fiind o pictura sau o sculptură în peretele lateral, însă mergând prin apa şi pipăind peretele, am realizat că este numai efectul acelui proiector cu lumina albastra, și sigur  inspirația divina a celui care a pus-o in valoare. Felicitări celui care a realizat acest efect, si celorlalți artiști in interioare de peșteră, care prin diverse efecte de lumină ne-au arătat frumuseți greu de perceput de un simplu privitor.” (citat de pe mecanturist.ro)

Peștera Bolii aparține ariei protejate a Parcului Natural Grădiștea Muncelului- Cioclovina cuprinzând 8 rezervații şi monumente ale naturii, dar şi monumente istorice precum: Cetatea Dacica Bănița sau Turnul Medieval de la Crivadia.

Ca rezervații şi monumente naturale trebuie amintite şi : Complexul carstic Ponorici – Cioclovina (Peștera Valea Stânii), Cheia si Peștera Sura Mare, Peștera Tecuri, fânețele Pui, locul fosolifer Ohaba Ponor, Cheile Crivadiei şi dealul şi Peștera Bolii.

Datorită golului subteran generos din interiorul grotei, germanii au ales filmarea câtorva scene pentru documentarul „Legenda Nibelungilor”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *